În aceste luni, Tineretul Social Democrat îşi caută un nou drum. Nu e uşor sa alegi omul potrivit la momentul potrivit. După mandatele definitorii ale lui Victor Ponta şi Nicolae Bănicioiu, miza fundamentală este ca TSD să câştige un pariu până acum ratat: încrederea şi votul celor mai mulţi dintre tineri din Romania pentru PSD la alegerile europarlamentare din 2014 şi la alegerile locale şi parlamentare din 2016. Crezul meu este că putem reuşi doar dacă, înaintea orgoliilor şi a ambiţiilor personale, propunem un proiect şi o echipă câştigătoare pentru TSD. Cheia succesului stă în strângerea rândurilor, dar şi în lărgirea cercului. Cred că, împreună cu Ioana Pop, cu Mihai Sturzu şi cu Andrei Tinu, putem arăta că, înainte de orice, echipa este principiul câştigător în TSD. Fiecare avem experienţa noastră, puncte tari şi puncte slabe, idei de proiecte pentru TSD. Dar, până la urmă, prietenia este sufletul TSD şi proiectul TSD pentru anii care urmează nu poate fi decât rezultul unui efort de punere împreună, de dezbatere, definire şi punere în practică a unui proiect comun, care să ne implice pe toţi patru şi alte zeci de mii de membri TSD. Sunt încrezător în forţa TSD de a pune întotdeauna preţ pe ceea ce ne uneşte şi pe ceea ce ne face să ridicăm nivelul dezbaterii publice despre situaţia tinerilor din România. Avem nevoie să ne transformăm într-o echipa puternică, bine organizată, capabilă să susţină marile evenimente electorale ale partidului în anii care vor urma. Mai mult, PSD şi TSD au intrat într-o altă logică de funcţionare – logica guvernării. Iar guvernarea cere un singur lucru: ACŢIUNE! Tocmai în ideea de a pune în valoare principiul echipei şi al amplei dezbateri în legătură cu viitorul nostru, înaintea Congresului Naţional al TSD am lansat campania „Vreau un TSD”. Ne propunem să ascultăm vocea tinerilor, TSD-işti sau nu, cu privire la acel atribut care trebuie să fie definitoriu pentru organizaţia noastră în anii următori. Este un efort de reafirmare şi consolidare a identităţii noastre, un prilej de unitate, dar şi un mesaj de implicare pentru tinerii care privesc cu suspiciune către politică.