[23:13, 10/29/2020] Geo Mazilu: În cursul anului 2017 am promovat, în calitate de ministru al consultării publice şi dialogului social, mecanisme instituţionale care să apropie administraţia de cetăţeni.
Am asigurat creşterea procesului de consultare publică la nivelul ministerelor, prin dezvoltarea unei platforme online „e-consultare”, în care au fost încărcate în mod centralizat peste 1.800 de proiecte de acte normative aflate în consultare publică la nivelul ministerelor şi a instituţiilor subordonate.
Am implementat Memorandumul privind creşterea transparenţei şi standardizarea afişării informaţiilor de interes public la nivelul ministerelor şi prefecturilor, având o medie de conformare de peste 90%, şi am început demersurile pentru reglementarea cadrului legal referitor la bugetarea participativă, informând peste 500 de primării despre necesitatea şi beneficiile implicării cetăţenilor în proiectele dezvoltate de administraţia locală.
După mai multe întâlniri pe care le-am avut cu cetăţenii, organizaţiile neguvernamentale şi cu reprezentanţi ai instituţiilor publice pentru a facilita participarea societăţii civile la procesul de luare a deciziei publice, am ajuns la concluzia că este necesară reglementarea unor mecanisme prin care toţi cei interesaţi să poată să îşi aducă contribuţia la proiectele comunităţii. Un exemplu în acest sens este bugetarea participativă.
Pornind de la exemplele de succes din alte state europene, invit colegii parlamentari, reprezentanţii Guvernului şi pe toţi cei care au expertiză în acest domeniu să se alăture grupului de lucru pe care l-am constituit în ultima parte a mandatului de ministru pentru a reglementa această procedură.
Până în prezent, mai multe primării au promovat bugetarea participativă, dar lipsa standardizării acestui demers a adus critici ce vizau insuficienta promovare a proiectelor, absenţa componentei deliberative şi distribuţia inechitabilă a resurselor.
Aşa cum arată rapoartele societăţii civile, bugetarea participativă este un proces complex, pentru că îşi propune să asigure nu doar consultarea cetăţenilor, ci faptul că aceştia decid direct, într-o manieră democratică, ce se întâmplă cu o parte din bugetul comunităţii.
Pentru a respecta principiile democratice, autorităţile trebuie să asigure participarea egală a tuturor celor afectaţi, indiferent de nivelul lor de educaţie, de situaţia materială sau de alte criterii.
Un proces participativ aduce un plus semnificativ de transparenţă şi creşte implicarea cetăţenilor în activităţi publice, contribuind direct la coeziunea şi la stabilitatea democratică a comunităţii în cauză. Este, în acelaşi timp, un proces de educare pentru autorităţi şi pentru cetăţeni. Autorităţile află direct care sunt nevoile şi dorinţele contribuabililor, ceea ce le permite să îşi ajusteze programele şi politicile pe termen mediu şi lung, chiar dacă decizia în cadrul bugetării participative nu poate rezolva toate problemele ridicate.
Pornind de la aceste provocări, voi prezenta în perioada următoare componenţa finală a grupului de lucru şi calendarul acţiunilor viitoare şi îi invit pe toţi cei interesaţi să se alăture acestui demers care are ca scop apropierea administraţiei de cetăţeni şi creşterea încrederii acestora în deciziile luate.
[23:15, 10/29/2020] Geo Mazilu: Declarație politică – „Importanţa susţinerii tinerilor din România.”
În contextul unei societăţi caracterizate de frecvente schimbări, în care tehnologizarea ameninţă existenţa unor meserii de viitor, investiţia în pregătirea şi în formarea tinerilor reprezintă o soluţie viabilă pentru dezvoltarea durabilă a comunităţilor.
Deşi în România trăiesc mai mult de 6 milioane de tineri cu vârsta cuprinsă între 15 şi 34 de ani, proiecţiile Eurostat arată că se aşteaptă o descreştere abruptă, până în 2060, a ponderii populaţiei tinere din populaţia totală. România este printre ţările afectate în mare măsură de acest trend, din 2015 căzând sub media UE-27, diferenţa accentuându-se ulterior până în 2060. Factorii care conduc la scăderea populaţiei tinere din România sunt multipli şi pot apărea sub forma nivelului de trai sau a imigraţiei.
Pentru susţinerea şi pregătirea tinerilor pentru viitor şi pentru construirea unei comunităţi locale solide şi durabile, obiectivul principal care trebuie asumat de instituţiile publice trebuie cristalizat sub forma susţinerii participării active a tinerilor la viaţa economică, socială, educaţională, culturală şi politică a ţării. În plus, efortul instituţiilor publice trebuie concentrat în sensul asigurării şanselor egale de acces la educaţie, ocupare şi condiţii de viaţă decente, cu o atenţie particulară către adolescenţii şi tinerii care, din diferite motive, ar putea avea mai puţine oportunităţi.
Pornind de la aceste provocări, redau mai jos principalele teme de interes pentru tineri.
Veniturile. Salariul este de departe cel mai important criteriu în selectarea unui loc de muncă, urmat de siguranţa locului de muncă. Iar în ceea ce priveşte veniturile, inegalitatea în rândul tinerilor este cât se poate de reală. Veniturile tinerilor angajaţi diferă substanţial, tinerii din oraşe câştigând mai mult decât cei de la sat, tinerii din Bucureşti cel mai mult şi cei din Moldova cel mai puţin, iar bărbaţii obţin venituri mai mari decât femeile.
Locuirea. Aproape trei sferturi dintre tinerii cu vârsta cuprinsă între 14-29 de ani şi mai bine de jumătate dintre tinerii cu vârsta de peste 18 ani încă locuiesc cu părinţii. Acest lucru a dus la creşterea vârstei de căsătorie la peste 30 de ani şi la decizia multor cupluri de a amâna conceperea unui copil până după 30 de ani, consecinţele fiind rata relativ ridicată a divorţurilor între tineri, natalitate scăzută, spor demografic negativ şi o societate îmbătrânită.
Egalitatea de şanse. Tinerii din mediul rural şi cei din regiunile sărace au şanse mai scăzute să termine şcolile postliceale sau să urmeze studii universitare. Decalajele de dezvoltare şi bunăstare dintre regiuni se adâncesc, iar consecinţa este suportată de întreaga societate. În plus, faţă de toate acestea, se adaugă şi ostracizarea socială atât a tinerilor săraci, cât şi a tinerilor din mediul rural sau din regiunile slab dezvoltate, creându-se o spirală a neîncrederii şi a potenţialului irosit.
Competenţele digitale. Deşi are extrem de mulţi tineri talentaţi în IT şi în software, România are şi recordul european negativ în ceea ce priveşte numărul tinerilor care pot îndeplini multiple activităţi legate de computer. Doar 24% dintre tinerii cu vârsta cuprinsă între 16-29 ani au îndeplinit 3 sau 4 activităţi legate de computer. Aceasta înseamnă că există decalaje foarte mari în alfabetizarea digitală şi înseamnă practic deconectarea tinerilor care se află la baza ierarhiei de oportunităţi de muncă.
Educaţia. Doar un tânăr din trei se declara, în urmă cu doar trei ani, mulţumit de sistemul de învăţământ din România, iar tendinţa este ca gradul de satisfacţie să crească pentru cei mai tineri şi să scadă pe măsură ce avansează în vârstă. Din totalul tinerilor români care lucrează, mai puţin de jumătate consideră că nivelul studiilor corespunde cerinţelor de la serviciu, iar unul din cinci spune că studiile absolvite corespund doar foarte puţin sau deloc sarcinilor pe care le au de îndeplinit la locul de muncă.
Antreprenoriatul. Circa doi din zece tineri cu vârste între 18 şi 24 de ani îşi doresc să devină antreprenori în următorul an, însă văd ca principale obstacole birocraţia, fiscalitatea şi accesul la finanţare.
Emigrarea. Poate cel mai grav, trei tineri din zece spun că în zece ani se văd ca persoane realizate în altă ţară decât România şi patru din zece susţin că ar vrea să emigreze, fie şi numai temporar, pentru studii sau muncă.
Împreună trebuie să milităm pentru ca toate aceste deziderate ale tinerilor să fie îndeplinite. Dacă ne dorim o ţară în care tinerii să rămână, iar cei care sunt plecaţi să se întoarcă, dacă ne dorim o Românie a tinerilor, atunci toate provocările pe care le-am enumerat mai sus trebuie să fie printre preocupările noastre şi să îşi găsească rezolvare.
Vă invit, stimaţi colegi, să lucrăm împreună pentru a construi România tinerilor!